Caragiale. Scrisoarea pierduta - Polirom

Descriere - Caragiale. Scrisoarea pierduta

"Eram incongiurat de poezie proasta prin redactii si-n tipografii, curgea cerneala ieftina ca apa Dimbovitei si atita m-a scirbit excesul acesta de prost-gust si oh si ah si istorie nationala mareata, ca am inceput s-o iau la forfecat si-am descoperit ca-i mult mai pe structura sufletului meu s-o parodiez si s-o iau in deridere decit sa mimez a poetiza.”

"Nu-i limba pe lumea asta cu injuraturi mai frumoase si mai pline de fantezie cum e daco-romana, puiule. Si cum sa nu isbucnesti cu Pastele si anafura, cind tu ii dai boului sa culeaga ?Libertatile publice au fost cistigate cu pretul...? si cornuta halitoare de tutun culege ?Libatiile pubice?? Zi matale, caci esti philologos!”

"Te vei fi intrebind, Herr Doktor, ce se intimplase. Se intimplase ca mina lunga si vinjoasa a lui Bachus se amestecase in fericirea noastra. Corespondentul, Pastele si anafura lui, se luase de cu seara la baut cu niste muscali si, dupa citeva sticle bune de votka, aia-i dadusera asigurari, in batjocura, ca in chiar timp ce ei se veseleau, Osman-Pasa depunea steagurile in fata celor doua armate aliate. Spre dimineata, asta, mort de beat, da fuga si ne trimite telegrama blestemata. Din nefericire, Médoc nu era inca fini, nici Votca si Tzuica inca nu erau dedans!”

Nascut in 1852 in satul Haimanale, Ion Luca Caragiale a fost primul copil al lui Luca Stefan Caragiale si al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Spre deznadejdea tatalui sau, a fost atras de teatru inca din copilarie, fiind fascinat de reprezentatiile unchiului Iorgu Caragiale. Fire conflictuala si dispretuind politica mioritica si prefacatoria din rindul intelectualitatii, pe care in dese rinduri le-a satirizat in publicistica lui, tinarul Caragiale si-a atras multe antipatii. Primul sau contact cu Teatrul National a fost ca sufleor si copist. Mai tirziu a publicat si apoi i s-a pus in scena prima piesa de teatru, O noapte furtunoasa, si, cu toate ca a avut parte de numeroase reactii negative, acesta a fost inceputul ascensiunii sale ca dramaturg reprezentativ al comediei romanesti. A avut numeroase iubiri pasagere, insa cea care i-a furat inima si care i-a devenit sotie a fost Alexandrina Burelly. Avind de intretinut o familie numeroasa, era mereu in cautarea unor noi surse de venit, incercind chiar, de mai multe ori, sa-si deschida o berarie. Relatia sa de prietenie – inconstanta – cu Mihai Eminescu a fost pusa la grea incercare cind a iesit la lumina idila dramaturgului cu Veronica Micle, marea dragoste a poetului. Dupa ce a scapat de grija banilor, in urma unei mosteniri, s-a mutat cu familia la Berlin, unde a si murit in 1912. Este considerat fondatorul teatrului comic din Romania, iar piesele lui sint jucate si astazi pe scenele teatrelor nationale.