Stanoiu, Damian
Damian Stanoiu (n. 3 aprilie 1893, Dobrotinet, judetul Olt – d. 8 iulie 1956, Bucuresti) a fost prozator roman, fost calugar si preot, cunoscut pentru scrierile sale satirice si pentru modul original in care a surprins viata monahala si societatea romaneasca interbelica.
Dupa o perioada petrecuta in viata manastireasca la Manastirea Caldarusani, s-a dedicat literaturii, publicand proza inspirata din experientele sale si din observarea lumii simple si autentice a oamenilor. Scrisul sau imbina ironia, umorul fin si o profunda intelegere a firii omenesti, oferind o imagine sincera si adesea plina de compasiune asupra lumii bisericesti si laice.
Printre volumele sale cele mai cunoscute se numara Calugari si ispite, Necazurile parintelui Ghedeon, Duhovnicul maicilor, Alegere de stareta, Camere mobilate, O zi din viata unui mitropolit, Cazul Maicii Varvara, Pe strazile capitalei si O noapte cu ghinion.
Prin operele sale, Damian Stanoiu a adus in literatura romana un ton autentic, cald si ironic, pastrand un echilibru subtil intre critica morala si umanism, si a ramas unul dintre cei mai originali prozatori ai perioadei interbelice.