Serghi, Cella

Cella Serghi (22 octombrie 1907, Constanta – 19 septembrie 1992, Bucuresti) a fost scriitoare si publicista, una dintre cele mai importante prozatoare ale perioadei interbelice. Nascuta Cella Marcoff, a studiat Dreptul la Bucuresti si a profesat pentru o vreme ca avocata, integrandu-se apoi in mediul literar al epocii.

Debuteaza in 1938 cu romanul Panze de paianjen, sustinuta de scriitori de prestigiu precum Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian si Camil Petrescu. Cartea, considerata un roman al formarii si al sensibilitatii feminine, a devenit opera sa cea mai cunoscuta si una dintre lucrarile reprezentative ale literaturii romane din secolul XX.

In perioada postbelica publica mai multe romane, intre care Cad zidurile (1950), refacut si republicat ulterior sub titlurile Cartea Mironei (1965) si Mirona (1972), Cintecul uzinei (1950), Cantemirestii (1954), Fetele lui Barota (1958, reeditat in 1974 sub titlul Iubiri paralele), Gentiane (1970) si Aceasta dulce povara, tineretea (1983).

In 1977 ii apare volumul autobiografic Pe firul de paianjen al memoriei, in care reconstituie atmosfera literara interbelica si propriul parcurs biografic. Proza Cellei Serghi se remarca prin analiza fina a trairilor, prin atentia acordata destinului feminin si prin evocarea sensibila a unei epoci marcate de transformari sociale si istorice.