Budai Deleanu, Ion

BUDAI-DELEANU, Ion (6.1.1760, Cigmau, j. Hunedoara – 24.VIII.1820, Lvov), poet si filolog.

Este fiul preotului Solomon Budai. Frecventeaza cursurile scolii primare in Cigmau, dupa care devine elev si absolvent al Seminarului din Blaj. Intre 1777 si 1783, este student la Facultatea de Filosofie, apoi si la Facultatea de Teologie din Viena. Se pare ca a obtinut si doctoratul in teologie, la Erlau. In anii sederii la Viena, leaga prietenii de durata cu Samuil Micu, Gh. Sincai, Petru Maior si Samuil Vulcan. Studios si dornic sa se informeze din surse originare asupra unor probleme de lingvistica, istorie si drept, isi insuseste, pe langa limba germana, limbile franceza, polona, italiana, latina si greaca. Pregatirea umanista temeinica si aderarea la ideile iluministe il situeaza printre exponentii Scolii Ardelene.

Ocupa, pentru scurt timp, un post de profesor la Blaj, dar, in urma neintelegerilor cu episcopul I. Bob, se reintoarce la Viena, unde isi imparte timpul intre strana de cantaret la biserica Sf. Barbara si cancelaria Consiliului Aulic de Razboi, in calitate de copist si traducator. Din 1787 trece in Galitia si se stabileste la Lemberg (Lvov), functionand ca secretar de tribunal si consilier de Curte. Mitropolitul Veniamin Costache il cheama la Iasi, oferindu-i un post de profesor la Seminarul de la Socola, invitatie careia nu-i da curs.

La Lvov isi redacteaza cea mai mare parte a scrierilor cu tematica filologica, istorica si juridica, in spiritul ideologiei iluministe. Tot aici lucreaza la principala sa opera literara, Tiganiada. Un studiu, realizat doar in parte, cu titlul proiectat De originibus populorum Transilvaniae commentatiuncula, cum observationibus historico-criticis, abordeaza problema continuitatii elementului roman in Dacia, ca si latinitatea limbii poporului roman. Elaborate clar in concordanta cu programul grupului de carturari care vor da stralucire Scolii Ardelene sunt si cateva lucrari in domeniul filologiei, intre care Teoria ortografiei romanesti cu litere latinesti, precum si Temeiurile gramaticii romanesti, studiu

insotit de comentariul, partial elaborat, Dascalul romanesc pentru temeiurile gramaticii romanesti. Budai-Deleanu intentiona si intocmirea unui dictionar care ar fi trebuit sa cuprinda, in zece volume, corespondente lexicale intre limba romana si limbile latina, greaca, franceza, italiana, germana, proiect din care nu duce pana la capat decat Lexiconul romanesc-nemtesc si, fragmentar, Lexiconul nemtesc-romanesc, pentru celelalte volume redactand doar segmente neimportante.

Activitatea literara

In planul activitatii literare, Budai-Deleanu depaseste conditia deschizatorului de drum, preconizata in programul Scolii Ardelene. Dupa un exercitiu pregatitor, reprezentat de traducerea unei parti a piesei lui Metastasio Temistocle, el lucreaza la poemul, neterminat, Trei viteji si, timp indelungat, cu reveniri si completari necesare, la Tiganiada, „poemation eroi-comico-satiric, alcatuit in doaosprazece cantece de Leonachi Dianeu”.

Trei viteji, din care nu a scris decat primele trei canturi si l-a inceput pe al patrulea, este o compunere tragicomica despre nebunia umana generalizata. Becicherec Istoc de Uramhaza, nobil de data recenta, dupa ce tot neamul lui de tigani se indeletnicise cu reconditionarea ciururilor sparte, se hotaraste, la varsta de 50 de ani, sa plece din Transilvania pentru a-si cauta o fosta iubire din tinerete, pe Anghelina. Trece in Tara Romaneasca, aflata sub carmuirea lui Vlad Tepes, unde intalneste alti doi vrednici discipoli ai lui Don Quijote: pe grecul Kyr Kalos de Cucureaza, care practicase, in copilarie, indeletnicirea de covrigar la Stambul/ajungand apoi boier muntean, si pe Nascocor de Carlibaba, capitan de tigani din Moldova, ins fudul si tafnos, care calatorise pana in Tara Romaneasca „pedestru”. Si acestia doi aspira la cucerirea farmecelor unor dulcinee autohtone, Smaranda si Chirana. Un episod avandu-l drept erou pe Becicherec Istoc face parte din prima varianta a Tiganiadei, nu si din cea de a doua.

Tiganiada, aceasta „izvoditura noao si orighinala romaneasca”, reprezinta una dintre operele fundamentale ale literaturii noastre.

O prima forma a scrierii este definitivata in jurul anului 1800, pentru ca asupra celei de a doua variante scriitorul sa lucreze pana in 1812. Publicarea integrala, postuma, a poemului va lua in considerare ambele variante: prima, cu titlul Tiganiada sau Tabara tiganilor, apare sub ingrijirea lui T. Codrescu, in „Buciumul roman” (1876 si 1877), iar varianta completa, Tiganiada, este tiparita de Gh. Cardas in 1925, cu o a doua editie in 1928.

Intamplarile povestite in Tiganiada sunt plasate in perioada domniei lui Vlad Tepes. Domnitorul muntean hotaraste sa-i adune la un loc pe tiganii din tara, pentru a nu fi folositi de turci ca iscoade. Mai mult, tiganii primesc si arme, gestul intentionand trezirea unui sentiment de responsabilitate in masura sa-i transforme in osteni fideli intereselor intregii comunitati nationale. Dupa un popas intre satele Alba si Flamanda, proaspata oaste tiganeasca este trecuta in revista de Vlad Tepes si indrumata sa-si aseze tabara la Spateni, intre Barbatesti si Inimoasa. Calatoria se desfasoara anevoie, datorita galcevilor neintrerupte dintre tigani, neputintei lor de a se alinia unei discipline elementare, orgoliilor ridicole sau focalizarii preocuparilor asupra mancarii si odihnei, toate acestea fiind contemplate de autor cu un ochi critic si atent, cu umor si sarcasm.

Satana, aliat al turcilor, ii fura tanarului Parpangel logodnica, frumoasa Romica. Pornit in cautarea iubitei sale, Parpangel o gaseste in padurea nalucita, loc transformat de puterile diavolesti in inchisoare vesela pentru dezertorii din oastea munteneasca. Interventia sfantului Spiridon spulbera palatul din padure, iar Parpangel, dupa ce bea apa dintr-un izvor vrajit, dobandeste virtuti de razboinic neinfricat. El preia armura viteazului Arginteanul si se avanta eroic in lupta cu paganii. In batalia dintre munteni si turci intervin si forte nevazute, dracii luand partea turcilor, iar sfintii sprijinindu-i pe crestini, care, in final, obtin victoria. Ajunsi la Spateni, tiganii participa la nunta lui Parpangel cu Romica si afla toate amanuntele aventuroasei calatorii a mirelui. Un plebiscit sui-generis, avand ca tema forma de guvernamant a proiectatului nou stat tiganesc, degenereaza in paruiala crunta, tabara risipindu-se.

Scrierea, considerata in intregul ei opera poetica cea mai importanta a literaturii romane premoderne, se prezinta ca o meditatie asupra destinului omenirii in genere, autorul mentionand in Epistolia inchinatoare catre Mitru Ferea (anagrama a numelui Iui Petru Maior) ca textul trebuie citit cu „oarecari luari-aminte, caci stiu bine ca vei intelege ce am vrut eu sa zic la multe locuri”, totul fiind o alegorie „unde prin tigani sa inteleg s-altii carii tocma asa au facut si fac, ca si tiganii oarecand”.

Pentru prima data in literatura noastra, Budai-Deleanu avanseaza si argumenteaza nevoia de fictiune artistica, investind cu importanta similara realitatii istorice „intalesul poeticesc” al unei scrieri. In acest sens, el invoca, ironic, surse fanteziste pentru continutul faptic al Tiganiadei, numind „izvodul ce am aflat la manastirea Cioarei” si „pergamena” sau „hartoaga de la manastirea Zanoaga”, surse comentate apoi, in note, serios, candid sau pseudo-erudit, de Mitru Perea, Simplitian, Idiotiseanu, Onochefalos, Musofilos, Filologos, Dubitantius, Eruditianul, Androfilos, Parintele Agnozie, Politicos, Popa Natarau din Tandaranda s.a.

Atat notele poemului, cat si Prologul sau Epistolia inchinatoare fac dese trimiteri la modele celebre, datorate unor autori ca Homer, Ariosto, Tasso, Milton, in care demitizarea, ironia programata si parodia se transforma in instrumentar creator de epos comic. Indeosebi in a doua varianta a Tiganiadei, comentariile, ce insotesc textul in note atribuite cititorilor scoliti sau inocenti sub raportul informatiei anterioare, formeaza un fel de „opera paralela” la scrierea propriu-zisa, amplificand, prin exagerari bine dirijate, comicul sursei la care se refera si asigurand intregului un reconfortant spirit ludic.

Comentariul socio-politic implicit se alatura valorii artistice conferite ironiei si satirei. Umorul si sarja parodica sunt mijloace, nu scopuri pentru autor; dincolo de invelisul declarat vesel al relatarii poetice, staruie o temeinica informatie istorica si filologica, dar si o buna cunoastere a literaturilor europene sau a filosofiei de viata specifica taranului roman. Invocarea unor elemente care tin de mitologie sau de supranatural este operata prin convertirea lor la universul uman imediat, fapt care sporeste coeficientul de personalitate distincta a scriitorului in ansamblul literaturii aparute in epoca si mult dupa aceea.

Autorul a intentionat „a introduce un gust nou in poesia romaneasca”, alaturand „lucruri de saga” observatiilor grave asupra unor realitati care nu erau doar ale secolului al XV-lea. Constient de importanta unei asemenea intreprinderi, cu totul noua in peisajul atat de sarac al literaturii originale romanesti, scriitorul tine sa precizeze: „Deci, buna sau rea, cum este, aduce in limba aceasta un product nou”.

Prin Tiganiada, Budai-Deleanu se legitimeaza ca autor al primei epopei din literatura noastra si, in acelasi timp, ca intemeietor al literaturii romane moderne.

Descoperirea tarzie a operei a grevat in mod vadit evolutia literaturii romane ca valoare constienta de sine. Atat limbajul poetic, bine articulat in aceasta scriere, cat si naratiunea epica de amploare, careia „poemationul” scriitorului ardelean i-ar fi putut oferi piste tentante de lansare, s-au definit in mod coerent relativ tarziu si datorita necunoasterii acestei opere fundamentale a literaturii nationale.